Levitic 14:33-47
33
Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi a zis:
34
,,După ce veţi intra în ţara Canaanului, pe care v'o dau în stăpînire, dacă voi trimete o rană de lepră pe vreo casă din ţara pe care o veţi stăpîni,
35
cel cu casa să se ducă să spună preotului, şi să zică: ,Mi se pare că este ceva ca o rană în casa mea.`
36
Preotul, înainte de a intra ca să cerceteze rana, să poruncească să se deşerte casa, ca nu cumva tot ce este în ea să se facă necurat. După aceea să intre preotul şi să cerceteze casa.
37
Preotul să cerceteze rana. Dacă vede că pe zidurile casei sînt nişte gropişoare verzui sau roşietice, părînd mai adînci decît zidul,
38
să iasă din casă, şi, cînd va ajunge la uşă, să pună să încuie casa şapte zile.
39
În ziua a şaptea, preotul să se întoarcă în ea. Şi dacă va vedea că rana s'a întins pe zidurile casei
40
să poruncească să se scoată pietrele atinse de rană, şi să le arunce afară din cetate într'un loc necurat.
41
Să pună să răzăluiască toată partea din lăuntru a casei, şi tencuiala răzăluită să se arunce afară din cetate, într'un loc necurat.
42
Să ia alte pietre şi să le pună în locul celor dintîi; şi să se ia altă tencuială ca să se tencuiască din nou casa.
43
Dacă rana se va întoarce şi va izbucni din nou în casă, după ce au scos pietrele, după ce au răzăluit şi tencuit din nou casa,
44
preotul să se întoarcă în ea. Şi dacă vede că rana s'a întins în casă, este o lepră învechită în casă: casa este necurată.
45
Să dărîme casa, lemnele, şi toată tencuiala casei; şi să scoată aceste lucruri afară din cetate, într'un loc necurat.
46
Cine va intra în casă în tot timpul cînd era închisă, va fi necurat pînă seara.
47
Cine se va culca în casă, să-şi spele hainele. Cine va mînca în casă, deasemenea să-şi spele hainele.
Settings