Iosua 22:30-34
30
Cînd au auzit preotul Fineas, şi căpeteniile adunării, căpeteniile peste miile lui Israel, cari erau cu el, cuvintele pe cari le-au rostit fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi fiii lui Manase, au rămas mulţămiţi.
31
Şi Fineas, fiul preotului Eleazar, a zis fiilor lui Ruben, fiilor lui Gad, şi fiilor lui Manase: ,,Cunoaştem acum că Domnul este în mijlocul nostru, fiindcă n'aţi săvîrşit păcatul acesta împotriva Domnului; şi aţi izbăvit astfel pe copiii lui Israel din mîna Domnului``.
32
Fineas, fiul preotului Eleazar, şi căpeteniile, au părăsit pe fiii lui Ruben şi pe fiii lui Gad, şi s'au întors din ţara Galaadului în ţara Canaanului, la copiii lui Israel, cărora le-au făcut o dare de seamă,
33
Copiii lui Israel au rămas mulţămiţi; au binecuvîntat pe Dumnezeu, şi n'au mai vorbit să se suie înarmaţi ca să pustiiască ţara pe care o locuiau fiii lui Ruben şi fiii lui Gad.
34
Fiii lui Ruben şi fiii lui Gad au numit altarul acela Ed (Martor) ,,căci``, au zis ei, ,,el este martor între noi că Domnul este Dumnezeu``.
Settings