Iosua 15:1-19
1
Partea căzută prin sorţi seminţiei fiilor lui Iuda, după familiile lor, se întindea spre hotarul Edomului pînă la pustia Ţin, la miazăzi. Acesta a fost hotarul cel mai de miazăzi.
2
Astfel, hotarul lor de miazăzi pornea dela capătul mării Sărate, dela sînul care caută spre miazăzi.
3
Ieşea spre miazăzi de suişul Acrabim, trecea prin Ţin, şi se suia la miazăzi de Cades-Barnea; de acolo trecea înainte prin Heţron, suia spre Adar, şi se întorcea la Carcaa;
4
trecea apoi prin Aţmon, mergea pînă la pîrîul Egiptului, şi ieşea la mare. Acesta să vă fie hotarul de miazăzi.
5
Hotarul de răsărit era marea Sărată pînă la îmbucătura Iordanului. Hotarul de miazănoapte pornea dela sînul mării care este la îmbucătura Iordanului.
6
Suia spre Bet-Hogla, trecea pela miazănoapte de Bet-Araba, şi se ridica pînă la piatra lui Bohan, fiul lui Ruben;
7
suia mai departe la Debir, la o depărtare bunicică de valea Acor, şi se îndrepta spre miazănoapte înspre Ghilgal, care este în faţa suişului Adumim la miazăzi de pîrîu. Trecea pe lîngă apele En-Şemeş, şi mergea pînă la En-Roguel.
8
Suia deacolo prin valea Ben-Hinom în spre miazăzi de Iebus, care este Ierusalimul; apoi se ridica pînă în vîrful muntelui, care este în dreptul văii Hinom la apus, şi la capătul văii Refaimiţilor la miazănoapte.
9
Din vîrful muntelui, hotarul se întindea pînă la izvorul apelor Neftoah, ieşea la cetăţile muntelui Efron, şi trecea prin Baala, sau Chiriat-Iearim.
10
Din Baala se întorcea la apus spre muntele Seir, trecea prin partea de miazănoapte a muntelui Iearim, sau Chesalon, se pogora la Bet-Şemeş, şi trecea prin Timna.
11
Apoi ieşea în laturea de miazănoapte a Ecronului, se întindea spre Şicron, trecea prin muntele Baala, ajungea pînă la Iabneel şi ieşea la mare.
12
Hotarul de apus era marea cea mare şi ţărmul ei. Acestea au fost, dejur împrejur, hotarele fiilor lui Iuda, după familiile lor.
13
Lui Caleb, fiul lui Iefune, i-au dat o parte în mijlocul fiilor lui Iuda, cum poruncise lui Iosua Domnul; lui i-au dat Chiriat-Arba, adică Hebronul: Arba era tatăl lui Anac.
14
Caleb a izgonit de acolo pe cei trei fii ai lui Anac: Şeşai, Ahiman şi Talmai, copiii lui Anac.
15
De acolo s'a suit împotriva locuitorilor Debirului: Debirul se numea mai înainte Chiriat-Sefer.
16
Caleb a zis: ,,Celui ce va bate cetatea Chiriat-Sefer şi o va lua, îi voi da de nevastă pe fiică-mea Acsa.``
17
Otniel, fiul lui Chenaz, fratele lui Caleb, a pus mîna pe ea; şi Caleb i -a dat de nevastă pe fiică-sa Acsa.
18
După ce a intrat ea la Otniel, l -a sfătuit să ceară dela tatăl ei un ogor. Ea s'a pogorît de pe măgarul ei, şi Caleb i -a zis: ,,Ce vrei?``
19
Ea a răspuns: ,,Fă-mi un dar, căci mi-ai dat un pămînt secetos; dă-mi şi izvoare de apă.`` Şi el i -a dat izvoarele de sus şi izvoarele de jos.
Settings