Skip to content
Habacuc 3:8-13

Habacuc 3:8-13

8
S'a mîniat oare Domnul pe rîuri? Împotriva rîurilor se aprinde mînia Ta, sau împotriva mării se varsă urgia Ta, de ai încălecat pe caii Tăi, şi Te-ai suit în carul Tău de biruinţă?
9
Arcul Tău este desvelit; blestemele sînt săgeţile Cuvîntului Tău... -(Oprire.) -Tu despici pămîntul ca să dai drumul rîurilor.
10
La vederea Ta, se cutremură munţii; se năpustesc rîuri de apă; adîncul îşi ridică glasul, şi îşi înalţă valurile în sus.
11
Soarele şi luna se opresc în locuinţa lor, de lumina săgeţilor Tale cari pornesc, de strălucirea suliţei Tale care luceşte.
12
Tu cutreieri pămîntul în urgia ta, zdrobeşti neamurile în mînia Ta.
13
Ieşi ca să izbăveşti pe poporul Tău, să izbăveşti pe unsul Tău; sfărîmi acoperişul casei celui rău, o nimiceşti din temelii pînă în vîrf. -(Oprire.) -

Textul Bibliei: Cornilescu 1924 (British and Foreign Bible Society revision, Latin script, old orthography)