Habacuc 2:1-15
1
M'am dus la locul meu de strajă, şi stam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul, şi ce-mi va răspunde la plîngerea mea.
2
Domnul mi -a răspuns, şi a zis: ,,Scrie proorocia, şi sapă -o pe table, ca să se poată citi uşor!
3
Căci este o proorocie, a cărei vreme este hotărîtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteaptă -o, căci va veni şi se va împlini negreşit.
4
Iată, i s'a îngîmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui.
5
Ca şi cel beat şi semeţ, cel mîndru nu stă liniştit; ci îşi lărgeşte gura ca locuinţa morţilor, este nesăţios ca moartea aşa că pe toate neamurile vrea să le strîngă la el, şi toate popoarele le trage la el.
6
Nu va fi el de batjocura tuturor acestora, de rîs şi de pomină? Se va zice: ,,Vai de cel ce adună ce nu este al lui! Pînă cînd se va împovăra cu datorii?
7
Nu se vor ridica deodată ceice te-au împrumutat? Nu se vor trezi asupritorii tăi, şi vei ajunge prada lor?
8
Fiindcă ai jăfuit multe neamuri, toată rămăşiţa popoarelor te va jăfui, din pricina vărsării sîngelui oamenilor, din pricina sîlniciilor făcute în ţară şi împotriva cetăţii tuturor locuitorilor ei.``
9
Vai de cel ce strînge cîştiguri nelegiuite pentru casa lui, ca să-şi aşeze apoi cuibul într'un loc înalt, şi să scape din mîna nenorocirii!
10
Ruşinea casei tale ţi-ai croit, nimicind o mulţime de popoare, şi împotriva ta însuţi ai păcătuit.
11
Căci piatra din mijlocul zidului strigă, şi lemnul care leagă grinda îi răspunde.
12
Vai de cel ce zideşte o cetate cu sînge, care întemeiază o cetate cu nelegiuire!
13
Iată, cînd Domnul oştirilor a hotărît lucrul acesta, popoarele se ostenesc pentru foc, şi neamurile se trudesc degeaba.
14
Căci pămîntul va fi plin de cunoştinţa salvei Domnului, ca fundul mării de apele cari -l acopăr.
15
Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spumoasă şi -l ameţeşti, ca să -i vezi goliciunea!
Textul Bibliei: Cornilescu 1924 (British and Foreign Bible Society revision, Latin script, old orthography)
Settings