Deuteronom 33:1-19
1
Iată binecuvîntarea cu care Moise, omul lui Dumnezeu, a binecuvîntat pe copiii lui Israel, înainte de moartea lui.
2
El a zis: ,Domnul a venit din Sinai, Şi a răsărit peste ei din Seir, A strălucit din muntele Paran, Şi a ieşit din mijlocul zecilor de mii de sfinţi, Avînd în dreapta Lui focul legii.
3
Da, El iubeşte popoarele; Toţi sfinţii sînt în mîna Ta. Ei au stătut la picioarele Tale, Au primit cuvintele Tale.
4
Moise ne -a dat legea, Moştenirea adunării lui Iacov.
5
El era împărat în Israel, Cînd se adunau căpeteniile poporului Şi seminţiile lui Israel.
6
Trăiască Ruben şi să nu moară, Şi bărbaţii lui să fie mulţi la număr!`
7
Iată ce a zis despre Iuda: ,Ascultă, Doamne, glasul lui Iuda, Şi adu -l la poporul lui. Puternice să -i fie mînile, Şi să -i fii în ajutor împotriva vrăjmaşilor lui!`
8
Despre Levi a zis: ,Tumim şi urim au fost încredinţaţi bărbatului sfînt, Pe care l-ai ispitit la Masa, Şi cu care Te-ai certat la apele Meriba.`
9
Levi a zis despre tatăl său şi despre mama sa: ,Nu i-am văzut!` Şi despre fraţii lui: ,Nu vă cunosc!` Iar de copii n'a vrut să mai ştie.`` Căci ei păzesc Cuvîntul Tău, Şi ţin legămîntul Tău;
10
Ei învaţă pe Iacov poruncile Tale, Şi pe Israel legea Ta; Ei pun tămîie subt nările Tale, Şi ardere de tot pe altarul Tău.
11
Binecuvintează tăria lui, Doamne! Primeşte lucrarea mînilor lui! Frînge şalele protivnicilor lui, Şi vrăjmaşii lui să nu se mai scoale!``
12
Despre Beniamin a zis: ,,El este prea iubitul Domnului, El va locui la adăpost lîngă Dînsul. Domnul îl va ocroti totdeauna, Şi se va odihni între umerii Lui.``
13
Despre Iosif a zis: ,,Ţara lui va primi dela Domnul, ca semn de binecuvîntare, Cel mai bun dar al cerului, roua, Cele mai bune ape cari sînt jos,
14
Cele mai bune roade ale soarelui, Cele mai bune roade ale fiecărei luni,
15
Cele mai bune roduri din munţii cei vechi, Cele mai bune roade de pe dealurile cele vecinice,
16
Cele mai bune roade ale pămîntului şi din tot ce cuprinde el. Bunăvoinţa Celui ce S'a arătat în rug Să vină peste capul lui Iosif, Pe creştetul capului domnului fraţilor lui!
17
El are frumuseţa întîiului născut al taurului; Coarnele lui sînt cum sînt coarnele bivolului; Cu ele va împunge pe toate popoarele, Pînă la marginile pămîntului: Ele sînt zecile de mii ale lui Efraim, Ele sînt miile lui Manase.``
18
Despre Zabulon a zis: ,,Bucură-te, Zabuloane, de alergările tale, Şi tu, Isahar, de corturile tale!
19
Ei vor chema popoarele pe munte; Acolo, vor aduce jertfe de dreptate, Căci vor suge bogăţia mării, Şi comorile ascunse în nisip.``
Textul Bibliei: Cornilescu 1924 (British and Foreign Bible Society revision, Latin script, old orthography)
Settings