Skip to content
2 Împărați 9:21-28

2 Împărați 9:21-28

21
Atunci Ioram a zis: ,,Înhamă!`` Şi au pus caii la car. Ioram, împăratul lui Israel, şi Ahazia, împăratul lui Iuda, au ieşit fiecare, în carul lui, înaintea lui Iehu; şi l-au întîlnit în ogorul lui Nabot din Izreel.
22
Cum a văzut Ioram pe Iehu, a zis: ,,Pace, Iehu?`` Iehu a răspuns: ,,Ce, pace! Cîtă vreme dăinuiesc curviile mamei tale Izabela, şi mulţimea vrăjitoriilor ei!``
23
Ioram a sucit frînele şi a fugit, zicînd lui Ahazia: ,,Vînzare, Ahazia!``
24
Dar Iehu a pus mîna pe arc, şi a lovit pe Ioram între umeri. Săgeta a ieşit prin inimă, şi Ioram a căzut în car.
25
Iehu a zis căpeteniei sale Bidcar: ,,Ia -l şi aruncă -l în ogorul lui Nabot din Izreel; căci adu-ţi aminte că atunci cînd stăteam împreună, eu şi tu, călări pe cai înapoia tatălui său Ahab, Domnul a rostit împotriva lui hotărîrea aceasta:
26
,,Am văzut ieri sîngele lui Nabot şi sîngele fiilor lui.`` zice Domnul, ,,şi-ţi voi face la fel chiar în ogorul acesta``, zice Domnul!`` Ia -l dar, şi aruncă -l în ogor, după cuvîntul Domnului.``
27
Ahazia, împăratul lui Iuda, cînd a văzut lucrul acesta, a fugit pe drumul care duce la casa din grădină. Iehu l -a urmărit, şi a zis: ,,Loveşte -l şi pe el în car!`` Şi l-au lovit la suişul Gur, lîngă Ibleam. El a fugit la Meghido, şi a murit acolo.
28
Slujitorii lui l-au dus într'un car la Ierusalim, şi l-au îngropat în mormîntul lui, cu părinţii lui, în cetatea lui David.
Settings

Reading Style

Typeface

Font Size 19px

Options