Skip to content

Versete biblice despre The Resurrection: Persecution

6 versete · 36 aspecte

Versete despre Persecution

  1. Pavel, ca unul care ştia că o parte din adunare erau Saduchei, iar alta Farisei, a strigat în plin Sobor: ,,Fraţilor, eu sînt Fariseu, fiu de Fariseu; din pricina nădejdii în învierea morţilor sînt dat în judecată.``

  2. Nu sînt mai mult de douăsprezece zile, -te poţi încredinţa de lucrul acesta-de cînd m'am suit să mă închin la Ierusalim.

  3. Nu m'au găsit nici în Templu, nici în sinagogi, nici în cetate, stînd de vorbă cu cineva, sau făcînd răscoală de norod.

  4. Aşa că n'ar putea dovedi lucrurile de cari mă pîrăsc acum.

  5. Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei după Calea, pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege şi în Prooroci,

  6. şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi.