Sari la conținut

Versete biblice despre The Law of Moses: Terror of Israel at receiving

6 versete · 73 aspecte

Versete despre Terror of Israel at receiving

  1. Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trîmbiţei şi vedea flacările muntelui, care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura, şi stătea în depărtare.

  2. Ei au zis lui Moise: ,,Vorbeşte-ne tu însuţi, şi te vom asculta: dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim.``

  3. Moise a zis poporului: ,,Nu vă spăimîntaţi; căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare, şi ca să aveţi frica Lui înaintea ochilor voştri, pentru ca să nu păcătuiţi.``

  4. Cînd aţi auzit glasul acela din mijlocul întunerecului, şi pe cînd tot muntele era aprins, căpeteniile seminţiilor voastre şi bătrînii voştri s'au apropiat toţi de mine,

  5. şi aţi zis: ,,Iată că Domnul, Dumnezeul nostru, ne -a arătat slava şi mărimea Lui şi noi I-am auzit glasul din mijlocul focului; astăzi, am văzut că Dumnezeu a vorbit unor oameni, şi totuş au rămas vii.

  6. Şi acum pentruce să murim? Căci acest foc mare ne va mistui; dacă vom auzi şi mai departe glasul Domnului, Dumnezeului nostru, vom muri.