- English
- King James KJV
- Complete Jewish CJB
- World English WEBM
- Berean Standard BSB
- American Standard ASV
- Geneva GNV
- Young's Literal YLT
- Douay-Rheims DRC
- International
- Shqip ALB
- العربية SVD
- বাংলা BN-IRV
- မြန်မာ Judson
- 简体文 CUV-S
- 繁體中文 CUV-T
- Čeština BKR
- Nederlands STVE
- Français LSG
- Deutsch SCH
- Ελληνικά Vamvas
- ગુજરાતી GU-IRV
- Hausa HCB
- עברית Hebrew
- हिन्दी HCV
- Magyar KAROLI
- Bahasa Indonesia INDO-TB
- Italiano Diodati
- 日本語 Kougo
- 한국어 Korean
- മലയാളം MAL
- मराठी MRCV
- Norsk DNB
- فارسی OPV
- Polski BG
- Português Almeida
- Română Cornilescu
- Русский Synodal
- Español RVG
- Kiswahili Neno
- Svenska SV1917
- Tagalog TAG-ADB
- தமிழ் TCV
- తెలుగు TSA
- ภาษาไทย THAI-KJV
- Українська Ohienko
- Tiếng Việt CADMAN
- Yorùbá YCB
Versete biblice despre Tabernacle
Versete biblice cheie
Apoi să faci nişte scînduri pentru cort; scîndurile acestea să fie de lemn de salcîm, puse în picioare.
Lungimea fiecărei scînduri să fie de zece coţi, şi lăţimea fiecărei scînduri să fie de un cot şi jumătate.
Fiecare scîndură să aibă două urechi unite una cu alta; aşa să faci la toate scîndurile cortului.
Să faci douăzeci de scînduri pentru cort, înspre laturea de miazăzi.
Supt cele douăzeci de scînduri, să pui patruzeci de picioare de argint, cîte două picioare subt fiecare scîndură pentru cele două urechi ale ei.
Pentru a doua lature a cortului, latura de miază noapte, de asemenea să faci douăzeci de scînduri,
Pentru fundul cortului, înspre laturea de apus, să faci şase scînduri.
Să mai faci două scînduri pentru unghiurile din fundul cortului;
să fie cîte două la un loc, începînd de jos, şi bine legate la vîrf cu un cerc; amîndouă aceste scînduri, cari sînt puse în cele două unghiuri, să fie la fel.
Vor fi astfel opt scînduri, cu picioarele lor de argint, adică şaisprezece picioare, cîte două picioare subt fiecare scîndură.
Să faci apoi cinci drugi de lemn de salcîm pentru scîndurile uneia din părţile cortului,
cinci drugi pentru scîndurile din a doua parte a cortului, şi cinci drugi pentru scîndurile din partea din fundul cortului din spre apus.
Drugul dela mijloc să ajungă dela un capăt la celalt al scîndurilor.
Să poleieşti scîndurile cu aur, şi verigile în cari vor intra drugii, să le faci de aur, iar drugii să -i poleieşti tot cu aur.
Cortul să -l faci după chipul care ţi s'a arătat pe munte.
Să faci apoi o perdea albastră, purpurie şi cărmizie, şi de in subţire răsucit; să fie lucrată cu măiestrie, şi să aibă pe ea heruvimi.
S'o prinzi de patru stîlpi de salcîm, poleiţi cu aur; stîlpii aceştia să aibă nişte cîrlige de aur, şi să stea pe patru picioare de argint.
Să atîrni perdeaua de copci, şi în dosul perdelei să vîri chivotul mărturiei: perdeaua să facă despărţirea între Locul sfînt şi Locul prea sfînt.
Să pui capacul ispăşirii pe chivotul mărturiei, în Locul prea sfînt.
Masa s'o pui dincoace de perdea, şi sfeşnicul în faţa mesei, în partea dinspre miazăzi a cortului; iar masa s'o pui înspre partea de miază noapte.
La intrarea cortului să mai faci o perdea albastră, purpurie şi cărmizie, şi de in subţire răsucit; aceasta să fie o lucrare de cusătură la gherghef.
Pentru perdeaua aceasta să faci cinci stîlpi de salcîm şi să -i îmbraci cu aur; stîlpii aceştia să aibă cîrlige de aur, şi să torni pentru ei cinci picioare de aramă.
Curtea cortului s'o faci astfel. În spre partea de miazăzi, pentru alcătuirea curţii, să fie nişte pînze de in subţire răsucit, pe o lungime de o sută de coţi pentru această întîie lature,
cu douăzeci de stîlpi, cari să stea pe douăzeci de picioare de aramă; cîrligile stîlpilor şi beţele lor de legătură, să fie de argint.
Înspre partea de miază noapte să fie deasemenea nişte pînze, pe o lungime de o sută de coţi, cu douăzeci de stîlpi şi cu cele douăzeci de picioare ale lor de aramă; cîrligile stîlpilor şi beţele lor de legătură, să fie de argint.