Zaharia 11:3
Se afișează versetul 3 cu contextul din jur.
1
Deschide-ţi porţile, Libanule, ca să-ţi mănînce focul cedrii!
2
Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut, şi cei falnici sînt nimiciţi! Văitaţi-vă, stejari din Basan, căci pădurea cea nepătrunsă a fost dată jos!
3
Păstorii scot strigăte de jale, pentrucă li s'a nimicit fala; puii de lei mugesc, căci desişul Iordanului este nimicit.
4
Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul meu: ,,Paşte oile de tăiat!
5
Căci cei ce le cumpără le taie şi nu se simt vinovaţi. Şi cel ce le vinde zice: ...Binecuvîntat să fie Domnul, căci mă îmbogăţesc!... Şi păstorii lor nu le cruţă.
6
Căci nu mai am milă de locuitorii ţării, -zice Domnul: ...Ci iată, dau pe oameni, pe unii în mînile altora şi în mînile împăratului lor; ei vor pustii ţara, şi n'o vor izbăvi din mînile lor.
Settings