Iosua 23:6-13
6
Puneţi-vă toată puterea ca să păziţi şi să împliniţi tot ce este scris în cartea legii lui Moise, fără să vă abateţi nici la dreapta nici la stînga.
7
Să nu vă amestecaţi cu neamurile acestea cari au rămas printre voi; să nu rostiţi numele dumnezeilor lor, şi să nu -l întrebuinţaţi în jurămînt; să nu le slujiţi, şi să nu vă închinaţi înaintea lor.
8
Ci alipiţi-vă de Domnul Dumnezeul vostru, cum aţi făcut pînă în ziua aceasta.
9
Domnul a izgonit dinaintea voastră neamuri mari şi puternice; şi nimeni pînă în ziua aceasta, n'a putut să vă stea împotrivă.
10
Unul singur dintre voi urmărea o mie din ei, căci Domnul, Dumnezeul vostru, lupta pentru voi, cum v'a spus.
11
Vegheaţi dar cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca să iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru.
12
Dacă vă veţi abate şi vă veţi alipi de neamurile acestea cari au rămas printre voi, dacă vă veţi uni cu ele prin căsătorii, şi dacă veţi intra în legături cu ele,
13
să fiţi încredinţaţi că Domnul Dumnezeul vostru, nu va mai izgoni aceste neamuri dinaintea voastră; ci ele vă vor fi o cursă şi un laţ, un bici în coaste, şi nişte spini în ochi, pînă veţi pieri de pe faţa acestei ţări bune, pe care v'a dat -o Domnul, Dumnezeul vostru.
Settings