Ezechiel 40:22-26
22
Ferestrele ei, tinda ei, finicii ei, aveau aceeaş măsură ca poarta de răsărit; te suiai la ea pe şapte trepte, iar tinda ei era în partea dinlăuntru.
23
La curtea dinlăuntru era o poartă, în faţa porţii de miazănoapte şi în faţa porţii de răsărit; a măsurat o sută de coţi dela o poartă pînă la cealaltă.
24
M'a dus în partea de miazăzi, unde se afla poarta dela miazăzi. I -a măsurat stîlpii şi tinda, cari aveau aceeaş măsură.
25
Poarta aceasta şi tinda ei aveau ferestre de jur împrejur, ca şi celelalte ferestre, şi poarta era lungă de cincizeci de coţi şi lată de douăzeci şi cinci de coţi.
26
La ea te suiai pe o scară de şapte trepte, iar tinda ei era în partea din lăuntru; pe stîlpi era cîte un finic de fiecare parte.
Textul Bibliei: Cornilescu 1924 (British and Foreign Bible Society revision, Latin script, old orthography)