Skip to content
Ezechiel 36:16-38

Ezechiel 36:16-38

16
Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:
17
,,Fiul omului, cei din casa lui Israel, cînd locuiau în ţara lor, au spurcat -o prin purtarea lor şi prin faptele lor; aşa că purtarea lor a fost înaintea Mea ca spurcăciunea unei femei în timpul necurăţiei ei.
18
Atunci Mi-am vărsat urgia peste ei, din pricina sîngelui pe care -l vărsaseră în ţară, şi din pricina idolilor cu cari o spurcaseră.
19
I-am risipit printre neamuri, şi au fost împrăştiaţi în felurite ţări; i-am judecat după purtarea şi faptele lor rele.
20
Cînd au venit printre neamuri, ori încotro se duceau, pîngăreau Numele Meu cel sfînt, aşa încît se zicea despre ei: ,Acesta este poporul Domnului, ei au trebuit să iasă din ţara lor.`
21
Şi am vrut să scap cinstea Numelui Meu celui sfînt, pe care -l pîngărea casa lui Israel printre neamurile la cari se dusese.``
22
,,De aceea, spune casei lui Israel: ,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Nu din pricina voastră fac aceste lucruri, casa lui Israel, ci din pricina Numelui Meu celui sfînt, pe care l-aţi pîngărit printre neamurile la cari aţi mers.
23
De aceea voi sfinţi Numele Meu cel mare, care a fost pîngărit printre neamuri, pe care l-aţi pîngărit în mijlocul lor. Şi neamurile vor cunoaşte că Eu sînt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, cînd voi fi sfinţit în voi supt ochii lor.
24
Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strînge din toate ţările, şi vă voi aduce iarăş în ţara voastră.
25
Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri.
26
Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne.
27
Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele.
28
Veţi locui în ţara, pe care am dat -o părinţilor voştri; voi veţi fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul vostru.
29
Vă voi izbăvi de toate necurăţiile voastre. Voi chema grîul, şi -l voi înmulţi; nu voi mai trimite foametea peste voi.
30
Voi înmulţi rodul pomilor şi venitul cîmpului, ca să nu mai purtaţi ocara foametei printre neamuri.
31
Atunci vă veţi aduce aminte de purtarea voastră cea rea, şi de faptele voastre, cari nu erau bune; vă va fi scîrbă de voi înşivă, din pricina nelegiuirilor şi urîciunilor voastre.
32
Şi toate aceste lucruri nu le fac din pricina voastră, zice Domnul Dumnezeul, să ştiţi! Ruşinaţi-vă şi roşiţi de purtarea voastră, casa lui Israel!``
33
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,,În ziua cînd vă voi curăţi de toate nelegiuirile voastre, voi face ca cetăţile voastre să fie locuite, şi dărîmăturile vor fi zidite din nou;
34
ţara pustiită va fi lucrată iarăş, de unde pînă aici era pustie în ochii tuturor trecătorilor.
35
Şi se va spune atunci: ,Ţara aceasta pustiită a ajuns ca o grădină a Edenului; şi cetăţile acestea dărîmate, cari erau pustii şi surpate, sînt întărite şi locuite!`
36
Şi neamurile, cari vor mai rămînea în jurul vostru, vor şti că Eu, Domnul, am zidit din nou ce era surpat, şi am sădit ce era pustiit. Eu, Domnul, am vorbit, şi voi şi face.``
37
Aşa vorbeşte Domnul dumnezeu: ,,Iată în ce privinţă Mă voi lăsa înduplecat de casa lui Israel, şi iată ce voi face pentru ei: voi înmulţi pe oameni ca pe o turmă de oi.
38
Cetăţile dărîmate se vor umplea cu turme de oameni, ca turmele închinate Domnului, cu turme cari sînt aduse la Ierusalim în timpul sărbătorilor celor mari. Şi vor şti că Eu sînt Domnul.``
Settings

Reading Style

Typeface

Font Size 19px

Options