2 Cronici 13:4-12
4
Depe vîrful muntelui Ţemaraim, care face parte din muntele lui Efraim, Abia s'a sculat şi a zis: ,,Ascultă-mă, Ieroboame, şi tot Israelul!
5
Nu trebuie oare să ştiţi că Domnul, Dumnezeul lui Israel, a dat pe vecie domnia peste Israel lui David şi fiilor lui printr'un legămînt care nu se poate călca?
6
Dar Iaroboam, fiul lui Nebat, slujitorul lui Solomon, fiul lui David, s'a sculat şi s'a răzvrătit împotriva stăpînului său.
7
Nişte oameni de nimic, oameni răi, s'au strîns la el şi s'au împotrivit lui Roboam, fiul lui Solomon. Roboam era tînăr şi fricos, şi nu putea să li se împotrivească.
8
Şi acum, voi credeţi că puteţi ieşi biruitori asupra împărăţiei Domnului, care este în mînile fiilor lui David; şi voi sînteţi o mare mulţime şi aveţi cu voi viţeii de aur pe cari vi i -a făcut Ieroboam ca dumnezei.
9
N'aţi îndepărtat voi pe preoţii Domnului, pe fiii lui Aaron şi pe Leviţi, şi nu v'aţi făcut voi preoţi, ca şi popoarele celorlalte ţări? Oricine venea cu un viţel şi şapte berbeci, ca să fie sfinţit, se făcea preot al celui ce nu este Dumnezeu.
10
Dar cît despre noi, Domnul este Dumnezeul nostru, şi noi nu L-am părăsit, preoţii din slujba Domnului sînt fii ai lui Aaron, şi Leviţii stau şi îşi împlinesc slujbele.
11
Noi aducem în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară arderi de tot Domnului, ardem tămîie mirositoare, punem pînile pentru punerea înaintea Domnului pe masa cea curată, şi aprindem în fiecare seară sfeşnicul de aur cu candelele lui; căci păzim poruncile Domnului, Dumnezeului nostru. Dar voi L-aţi părăsit.
12
Iată că Dumnezeu şi preoţii Lui sînt cu noi, în fruntea noastră, şi avem şi trîmbiţele răsunătoare ca să sunăm din ele împotriva voastră. Copii ai lui Israel! nu faceţi război împotriva Domnului, Dumnezeului părinţilor voştri, căci nu veţi avea nicio izbîndă!``
Settings