Skip to content

Psalmi 13

Strigătul celui părăsit 1–2

1
(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Pînă cînd, Doamne, mă vei uita neîncetat? Pînă cînd Îţi vei ascunde Faţa de mine?
2
Pînă cînd voi avea sufletul plin de griji, şi inima plină de necazuri în fiecare zi? Pînă cînd se va ridica vrăjmaşul meu împotriva mea?

Cerere pentru intervenția divină 3–4

3
Priveşte, răspunde-mi, Doamne, Dumnezeul meu! Dă lumină ochilor mei, ca să n'adorm somnul morţii,
4
ca să nu zică vrăjmaşul meu: ,,L-am biruit!`` Şi să nu se bucure protivnicii mei, cînd mă clatin.

Trecerea la încredere și laudă 5–6

5
Eu am încredere în bunătătea Ta, sînt cu inima veselă, din pricina mîntuirii Tale:
6
cînt Domnului, căci mi -a făcut bine!

Textul Bibliei: Cornilescu 1924 (British and Foreign Bible Society revision, Latin script, old orthography)