Skip to content

Versete biblice despre Blemish

14 versete · 3 aspecte

Versete biblice cheie

  1. ,,Vorbeşte lui Aaron, şi spune -i: ,Niciun om din neamul tău şi din urmaşii tăi care va avea o meteahnă trupească, să nu se apropie ca să aducă mîncarea Dumnezeului lui.

  2. Niciun om care va avea o meteahnă trupească nu va putea să se apropie: şi anume nici un om orb, şchiop, cu nasul cîrn sau cu un mădular mai lung;

  3. nici un om cu piciorul frînt sau cu mîna frîntă;

  4. nici un om ghebos sau pipernicit, cu albeaţă în ochi, care are rîie, pecingine sau boşit.

  5. Niciun om din neamul preotului Aaron, care va avea vreo meteahnă trupească, să nu se apropie ca să aducă Domnului jertfele mistuite de foc; are o meteahnă trupească: să nu se apropie ca să aducă mîncarea Dumnezeului lui.

  6. Din mîncarea Dumnezeului lui, fie lucruri prea sfinte, fie lucruri sfinte, va putea să mănînce.

  7. Dar să nu se ducă la perdeaua dinlăuntru, şi să nu se apropie de altar, căci are o meteahnă trupească; să nu-Mi necinstească locaşurile Mele cele sfinte, căci Eu sînt Domnul, care îi sfinţesc.``

  8. să ia o parte bărbătească fără cusur din boi, miei sau capre, pentruca jertfa să fie primită.

  9. Să nu aduceţi niciuna care să aibă vreun cusur, căci n'ar fi primită.

  10. Dacă un om aduce Domnului din boi sau din oi o jertfă de mulţămire, fie pentru împlinirea unei juruinţe, fie ca dar de bună voie, vita pentru jertfă să fie fără cusur, ca să fie primită; să n'aibă niciun cusur în ea.

  11. Să n'aduceţi niciuna care să fie oarbă, slută, sau ciuntită, care să aibă bube, rîie sau pecingine; din acestea să n'aduceţi pe altar ca jertfă mistuită de foc înaintea Domnului.

  12. Ca dar de bună voie vei putea să jertfeşti un bou sau un miel cu un mădular prea lung sau prea scurt; dar, ca dar pentru împlinirea unei juruinţe, nu va fi primit.

  13. Să n'aduceţi Domnului un dobitoc cu boaşele frînte, stricate, smulse sau tăiate; să nu -l aduceţi ca jertfă în ţara voastră.

  14. Nici să nu luaţi dela străin vreunul din aceste dobitoace, ca să -l aduceţi ca mîncare Dumnezeului vostru; căci sînt sluţite, au metehne: şi n'ar fi primite.``