Skip to content

Versete biblice despre Abiram

5 versete · 2 aspecte

Versete biblice cheie

  1. Fiii lui Eliab au fost: Nemuel, Datan şi Abiram. Datan acesta şi Abiram acesta au fost din ceice erau chemaţi la adunare, şi cari s'au răsculat împotriva lui Moise şi Aaron, în adunarea lui Core, cînd cu răscoala lor împotriva Domnului.

  2. Pămîntul şi -a deschis gura, şi i -a înghiţit împreună cu Core, cînd au murit ceice se adunaseră, şi cînd a mistuit focul pe cei două sute cinci zeci de oameni: ei au slujit poporului ca pildă.

  3. ce v'a făcut în pustie, pînă la venirea voastră în locul acesta; ce a făcut lui Datan şi lui Abiram, fiii lui Eliab, fiul lui Ruben, cum pămîntul şi -a deschis gura şi i -a înghiţit, cu casele şi corturile lor, şi cu tot ce aveau în mijlocul întregului Israel.

  4. Pe vremea lui, Hiel din Betel a zidit iarăş Ierihonul; i -a pus temeliile cu preţul lui Abiram, întîiul lui născut, şi i -a pus porţile cu preţul lui Segub, cel mai tînăr fiu al lui, după cuvîntul pe care -l spusese Domnul prin Iosua, fiul lui Nun.

  5. Atunci s'a deschis pămîntul, şi a înghiţit pe Datan, şi s'a închis deasupra cetei lui Abiram.