Menahem
Versete care îl menționează pe Menahem
Menahem, fiul lui Gadi, s'a suit din Tirţa şi a venit la Samaria, a lovit în Samaria pe Şalum, fiul lui Iabeş, şi l -a omorît; şi, în locul lui, a domnit el.
Atunci Menahem a bătut Tifsahul şi pe toţi ceice erau în el, cu ţinutul lui dinspre Tirţa; l -a bătut pentrucă nu-şi deschisese porţile. Şi a spintecat pîntecele tuturor femeilor însărcinate.
În al treizeci şi nouălea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel Menahem, fiul lui Gadi. A domnit zece ani la Samaria.
Pul, împăratul Asiriei, a venit în ţară. Şi Menahem a dat lui Pul o mie de talanţi de argint, ca să -l ajute să-şi întărească domnia.
Menahem a ridicat argintul acesta dela toţi cei cu avere din Israel, ca să -l dea împăratului Asiriei; i -a pus să dea fiecare cîte cincizeci de sicli de argint. Împăratul Asiriei s'a întors înapoi, şi nu s'a oprit atunci în ţară.
Celelalte fapte ale lui Menahem, şi tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
Menahem a adormit cu părinţii săi. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Pecahia.
În al cincizecilea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria, Pecahia, fiul lui Menahem. A domnit doi ani.