Neemia 13:15-22
15
Pe vremea aceasta am văzut în Iuda nişte oameni călcînd la teasc în ziua Sabatului, aducînd snopi, încărcînd măgarii cu vin, struguri şi smochine, şi cu tot felul de lucruri, şi aducîndu-le la Ierusalim în ziua Sabatului. Şi i-am mustrat chiar în ziua cînd îşi vindeau mărfurile.
16
Mai erau şi nişte Tirieni, aşezaţi în Ierusalim, cari aduceau peşte şi tot felul de mărfuri, şi le vindeau fiilor lui Iuda în ziua Sabatului şi în Ierusalim.
17
Am mustrat pe mai marii lui Iuda, şi le-am zis: ,,Ce însemnează această faptă rea pe care o faceţi, pîngărind ziua Sabatului?
18
Oare n'au lucrat aşa părinţii voştri, şi nu din pricina aceasta a trimes Dumnezeul nostru toate aceste nenorociri peste noi şi peste cetatea aceasta? Şi voi aduceţi din nou mînia Lui împotriva lui Israel, pîngărind Sabatul!``
19
Apoi am poruncit să se închidă porţile Ierusalimului înainte de Sabat, de îndată ce le va ajunge umbra, şi să nu se deschidă decît după Sabat. Şi am pus cîţiva din slujitorii mei la porţi, să oprească intrarea sarcinilor de mărfuri în ziua Sabatului.
20
Şi aşa negustorii şi vînzătorii de tot felul de lucruri au petrecut noaptea odată şi de două ori afară din Ierusalim.
21
I-am mustrat, şi le-am zis: ,,Pentruce staţi noaptea înaintea zidului? Dacă veţi mai face încă odată lucrul acesta, voi pune mîna pe voi.`` Din clipa aceea, n'au mai venit în timpul Sabatului.
22
Am poruncit şi Leviţilor să se curăţească, şi să vină să păzească porţile, ca să sfinţească ziua Sabatului.
Settings