Sari la conținut
Levitic 15:19-30

Levitic 15:19-30

19
Femeia care va avea o scurgere, şi anume o scurgere de sînge din trupul ei, să rămînă şapte zile în necurăţia ei. Oricine se va atinge de ea, va fi necurat pînă seara.
20
Orice pat în care se va culca ea în timpul necurăţiei ei, va fi necurat; şi orice lucru pe care va şedea ea, va fi necurat.
21
Oricine se va atinge de patul ei, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat pînă seara.
22
Oricine se va atinge de un lucru pe care a şezut ea, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat pînă seara.
23
Dacă este ceva pe patul sau pe lucrul pe care a şezut ea, cine se va atinge de lucrul acela, va fi necurat pînă seara.
24
Dacă se culcă cineva cu ea, şi vine peste el necurăţia femeii aceleia, el va fi necurat timp de şapte zile, şi orice pat în care se va culca, va fi necurat.
25
Femeia care va avea o scurgere de sînge timp de mai multe zile, afară de soroacele ei obicinuite, sau a cărei scurgere va ţinea mai mult ca deobicei, va fi necurată tot timpul scurgerii ei, ca pe vremea cînd îi vine sorocul.
26
Orice pat în care se va culca în timpul cît va ţinea scurgerea aceasta, va fi ca şi patul din timpul cînd ea este la scurgerea dela soroc; şi orice lucru pe care va şedea, va fi necurat ca atunci cînd este ea la scurgerea dela soroc.
27
Oricine se va atinge de ele, va fi necurat; să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat pînă seara.
28
După ce va fi curăţită de scurgerea ei, să numere şapte zile, şi apoi va fi curată.
29
A opta zi, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, şi să -i ducă preotului, la uşa cortului întîlnirii.
30
Preotul să aducă unul ca jertfă de ispăşire, şi altul ca ardere de tot; şi preotul să facă ispăşire pentru ea înaintea Domnului, pentru scurgerea care o făcea necurată.
Settings

Reading Style

Typeface

Font Size 19px

Reading Width 45 chars

Options