Judecători 21:5-12
5
Copiii lui Israel au zis: ,,Cine dintre toate seminţiile lui Israel nu s'a suit la adunare înaintea Domnului?`` Căci făcuseră un jurămînt mare împotriva oricui nu s'ar sui la Domnul la Miţpa, şi ziseseră: ,,Să fie pedepsit cu moartea.``
6
Copiilor lui Israel le părea rău de fratele lor Beniamin, şi ziceau: ,,Astăzi a fost nimicită o seminţie din Israel.
7
Cum să facem rost de neveste celor ce au rămas cu viaţă, fiindcă am jurat pe Domnul să nu le dăm fetele noastre de neveste?``
8
Ei au zis deci: ,,Este cineva dintre seminţiile lui Israel care să nu se fi suit la Domnul la Miţpa?`` Şi nimeni din Iabes din Galaad nu venise în tabără, la adunare.
9
Au făcut numărătoarea poporului, şi nu era acolo nici unul din locuitorii din Iabes din Galaad.
10
Atunci adunarea a trimes împotriva lor douăsprezece mii de ostaşi, dîndu-le porunca aceasta: ,,Duceţi-vă, şi treceţi prin ascuţişul săbiei pe locuitorii din Iabes din Galaad, cu femeile şi copiii.
11
Iată ce să faceţi: să nimiciţi cu desăvîrşire orice bărbat şi orice femeie care a cunoscut împreunarea cu bărbat``.
12
Au găsit între locuitorii din Iabes din Galaad patru sute de fete fecioare, cari nu se culcaseră cu bărbat, şi le-au adus în tabără la Silo, care este în ţara Canaanului``.
Settings