Ieremia 26:1-9
1
La începutul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, a fost rostit următorul cuvînt din partea Domnului:
2
,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Stai în curtea Casei Domnului, şi spune acelora cari vin din toate cetăţile lui Iuda să se închine în Casa Domnului, toate cuvintele pe cari-ţi poruncesc să li le spui; nu lăsa niciun cuvînt din ele.
3
Poate că vor asculta, şi se vor întoarce fiecare dela calea lui cea rea; atunci Mă voi căi de răul, pe care mă gîndisem să li -l fac din pricina răutăţii faptelor lor.``
4
,,Să le spui: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Dacă nu Mă ascultaţi cînd vă poruncesc să urmaţi Legea Mea, pe care v'am pus -o înainte;
5
dacă nu ascultaţi cuvintele robilor Mei prooroci, pe cari vi -i trimet, pe cari vi i-am trimes disde dimineaţă, şi pe cari nu i-aţi ascultat,
6
atunci voi face Casei acesteia ca lui Silo, şi voi face din cetatea aceasta o pricină de blestem pentru toate neamurile pămîntului.``
7
Preoţii, proorocii, şi tot poporul, au auzit pe Ieremia rostind aceste cuvinte în Casa Domnului.
8
Şi cînd a isprăvit de spus Ieremia tot ce -i poruncise Domnul să spună întregului popor, preoţii, proorocii, şi tot poporul, au pus mîna pe el, şi au zis: ,,Trebuie să mori negreşit!``
9
Pentruce prooroceşti în Numele Domnului, şi zici: ,,Casa aceasta va ajunge ca Silo, şi cetatea aceasta va fi pustiită şi lipsită de locuitori?`` Tot poporul s'a îngrămădit în jurul lui Ieremia în Casa Domnului.
Settings