Geneza 41:46-57
46
Iosif era în vîrstă de treizeci de ani cînd s'a înfăţişat înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, şi a plecat de la Faraon şi a străbătut toată ţara Egiptului.
47
În timpul celor şapte ani de rod, pămîntul a dat bucate din belşug.
48
Iosif a strîns toate bucatele din aceşti şapte ani de belşug în ţara Egiptului. A făcut provizii în cetăţi, punînd în fiecare cetate bucatele de pe cîmpul de primprejur.
49
Iosif a strîns grîu, ca nisipul mării, atît de mult, că au încetat să -l mai măsoare, pentru că era fără măsură.
50
Înaintea anilor de foamete, i s'au născut lui Iosif doi fii, pe care i -a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On.
51
Iosif a pus întîiului născut numele Manase (Uitare); ,,căci``, a zis el, ,,Dumnezeu m'a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu.``
52
Şi celui de al doilea i -a pus numele Efraim (Rodire); ,,căci``, a zis el, ,,Dumnezeu m'a făcut roditor în ţara întristării mele.``
53
Cei şapte ani de belşug cari au fost în ţara Egiptului, au trecut.
54
Şi au început să vină cei şapte ani de foamete, aşa cum vestise Iosif. În toată ţările era foamete; dar în toată ţara Egiptului era pîne.
55
Cînd a flămînzit, în sfîrşit, toată ţara Egiptului, poporul a strigat la Faraon să -i dea pîne. Faraon a spus tuturor Egiptenilor: ,,Duceţi-vă la Iosif, şi faceţi ce vă va spune el.``
56
Foametea bîntuia în toată ţara. Iosif a deschis toate locurile cu provizii, şi a vîndut grîu Egiptenilor. Foametea creştea din ce în ce mai mult în ţara Egiptului.
57
Şi din toate ţările venea lumea în Egipt, ca să cumpere grîu dela Iosif; căci în toate ţările era foamete mare.
Settings