Skip to content
Ezechiel 20:13-24

Ezechiel 20:13-24

13
Dar casa lui Israel s'a răzvrătit împotriva Mea în pustie. N'au urmat legile Mele, ci au lepădat poruncile Mele, pe cari trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele, şi Mi-au pîngărit peste măsură de mult Sabatele Mele. Atunci am avut de gînd să-Mi vărs mînia peste ei în pustie, ca să -i nimicesc.
14
Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pîngărit în ochii neamurilor în faţa cărora îi scosesem din Egipt.
15
Chiar şi în pustie Mi-am ridicat mîna spre ei şi le-am jurat că nu -i voi duce în ţara pe care le -o hotărîsem, ţară în care curge lapte şi miere, cea mai frumoasă din toate ţările;
16
şi aceasta pentrucă au lepădat poruncile Mele şi n'au urmat legile Mele, şi pentrucă au pîngărit Sabatele Mele, căci inima nu li s'a depărtat dela idolii lor.
17
Dar m'am uitat cu milă la ei, nu i-am nimicit, şi nu i-am stîrpit în pustie.
18
Atunci am zis fiilor lor în pustie: ,,Nu vă luaţi după rînduielile părinţilor voştri, nu ţineţi obiceiurile lor, şi nu vă spurcaţi cu idolii lor!
19
Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru; umblaţi întocmai după rînduielile Mele, păziţi poruncile Mele, şi împliniţi-le.
20
Sfinţiţi Sabatele Mele, căci ele sînt un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru!``
21
Dar fiii s'au răzvrătit şi ei împotriva Mea. N'au umblat după rînduielile Mele, n'au păzit şi n'au împlinit poruncile Mele, pe cari trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele, şi au pîngărit Sabatele Mele. Atunci am avut de gînd să-Mi vărs urgia peste ei, să-Mi sting mînia împotiva lor în pustie.
22
Dar Mi-am tras mîna înapoi, şi am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pîngărit înaintea neamurilor în faţa cărora îi scosesem din Egipt.
23
În pustie, Mi-am ridicat iarăş mîna spre ei, şi le-am jurat că am să -i împrăştii printre neamuri, şi să -i risipesc în felurite ţări,
24
pentrucă n'au împlinit poruncile Mele, şi au lepădat învăţăturile Mele, au pîngărit Sabatele mele, şi şi-au întors ochii spre idolii părinţilor lor.
Settings

Reading Style

Typeface

Font Size 19px

Options