Numeri 29:6-11
6
Să aduceţi aceste jertfe, afară de arderea de tot şi darul ei de mîncare din fiecare lună, afară de arderea de tot necurmată, darul ei de mîncare, şi jertfele de băutură, cari se adaugă la ele, după rînduielile aşezate. Acestea sînt nişte jertfe mistuite de foc, de un miros plăcut Domnului.
7
În ziua a zecea a acestei luni a şaptea, să aveţi o adunare sfîntă, şi să vă smeriţi sufletele; atunci să nu faceţi nicio lucrare.
8
Să aduceţi ca ardere de tot, de un miros plăcut Domnului: un viţel, un berbece, şi şapte miei de un an fără cusur.
9
Să mai adăugaţi şi darul lor de mîncare din floarea făinii, frămîntată cu untdelemn, trei zecimi pentru viţel, două zecimi pentru berbece,
10
şi o zecime pentru fiecare din cei şapte miei.
11
Să aduceţi şi un ţap ca jertfă de ispăşire, afară de jertfa de ispăşire, afară de arderea de tot necurmată cu darul ei de mîncare, şi jertfele de băutură obicinuite.
Textul Bibliei: Cornilescu 1924 (British and Foreign Bible Society revision, Latin script, old orthography)