Neemia 10:29
Se afișează versetul 29 cu contextul din jur.
26
Ahia, Hanan, Anan,
27
Maluc, Harim, Baana.
28
Cealaltă parte a poporului, preoţii, Leviţii, uşierii, cîntăreţii, slujitorii Templului, şi toţi ceice se despărţiseră de popoarele străine, ca să urmeze Legea lui Dumnezeu, nevestele lor, fiii şi fetele lor, toţi cei ce aveau cunoştinţă şi pricepere,
29
s'au unit cu fraţii lor mai cu vază dintre ei. Au făgăduit cu jurămînt şi au jurat să umble în Legea lui Dumnezeu, dată prin Moise, robul lui Dumnezeu, să păzească şi să împlinească toate poruncile Domnului, Stăpînului nostru, orînduirile şi legile Lui.
30
Am făgăduit să nu dăm pe fetele noastre după popoarele ţării şi să nu luăm pe fetele lor de neveste pentru fiii noştri;
31
să nu cumpărăm nimic, în ziua Sabatului, şi în zilele de sărbătoare, dela popoarele ţării cari ar aduce de vînzare în ziua Sabatului mărfuri sau altceva de cumpărat, şi să lăsăm nelucrat pămîntul în anul al şaptelea şi să nu cerem plata nici unei datorii.
32
Am luat asupra noastră îndatorirea să dăm a treia parte dintr'un siclu pe an pentru slujba Casei Dumnezeului nostru,
Settings