मुख्य मजकुरावर जा
Geneza 7:1-10

Dumnezeu îi poruncește lui Noe să intre în corabie

Geneza 7:1-10
1
Domnul a zis lui Noe: ,,Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni.
2
Ia cu tine cîte şapte perechi din toate dobitoacele curate, cîte o parte bărbătească şi cîte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu sînt curate, cîte o parte bărbătească şi cîte o parte femeiască;
3
şi cîte şapte perechi de asemenea, din pasările cerului, cîte o parte bărbătească şi cîte o parte femeiască, pentru ca să le ţii vie sămînţa pe toată faţa pămîntului.
4
Căci după şapte zile, voi face să ploaie pe pămînt patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi voi şterge astfel de pe faţa pămîntului toate făpturile pe cari le-am făcut.``
5
Noe a făcut tot ce -i poruncise Domnul.
6
Noe era de şase sute de ani, cînd a venit potopul pe pămînt.
7
Şi Noe a intrat în corabie cu fiii săi, cu nevastă-sa şi cu nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului.
8
Din dobitoacele curate şi din dobitoacele necurate, din păsări şi din tot ce se tîrăşte pe pămînt,
9
au intrat în corabie la Noe, două cîte două, cîte o parte bărbătească şi cîte o parte femeiască, aşa cum poruncise Dumnezeu lui Noe.
10
După cele şapte zile, au venit apele potopului pe pămînt.
Settings

Reading Style

Typeface

Font Size 19px

Reading Width 45 chars

Options