Skip to content
Faptele Apostolilor 26:19-23

Ascultarea de chemarea cerească

Faptele Apostolilor 26:19-23
19
De aceea, împărate Agripa, n'am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti.
20
Ci am propovăduit întîi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.
21
Iată de ce au pus Iudeii mîna pe mine în Templu, şi au căutat să mă omoare.
22
Dar, mulţămită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă pînă în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic dela ce au spus proorocii şi Moise că are să se întîmple;
23
şi anume, că Hristosul trebuie să pătimească, şi că, după ce va fi cel dintîi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi Neamurilor.``
Settings

Reading Style

Typeface

Font Size 19px

Options